Ziua Presedintilor din SUA a apreciat usor leul in fata euro
Leul s-a apreciat foarte usor in prima zi a saptamanii, pe fondul Zilei Presedintilor care a redus numarul si volumul tranzactiilor efectuate. Dupa ce vineri, evolutia monedei nationale a parut decuplata de cele ale monedelor regionale, economistii bancilor comerciale spun ca nu exclud posibilitatea ca banca centrala sa fie responsabila de aceasta dinamica. Nici evolutia protestelor din Nordul Africii si Orientul Mijlociu nu a parut sa influenteze cursul leului, moneda europeana fiind cotata la 4,2412 lei, fata de 4,2493 cat era la inchiderea de vineri.