Corectii pentru preturile futures la Bursa din Sibiu
La Sibex, penultima sedinta a saptamanii a readus corectiile pentru majoritate preturilor futures ale derivatelor financiare respectiv pe indici si marfuri, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. De asemenea, leul a pierdut teren in fata monedei unice europene. Corectiile au fost inregistrate sub influenta pietelor externe care au inregistrat scaderi joi. Ca urmare, participantii au fost prudenti, incheind pana la ora 17:15 circa 2.400 contracte cu o valoare de 11,7 milioane lei.